Mafia gunoaielor își face lege pe barba Guvernului Ciucă. Efectele unei Ordonanțe toxice: proliferarea gropilor ilegale, corupție, dezastru ecologic

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat, luni, că în şedinţa de Guvern din această săptămână ar putea intra o Ordonanţă de Urgenţă care dă posibilitatea sectoarelor să gestioneze depozitarea deşeurilor, până când Primăria Capitalei va găsi o soluţie în acest sens. El a menţionat că primăriile sector vor putea căuta apoi soluţii în judeţele învecinate, unde sunt platforme autorizate. Asociația pentru Monitorizare Prospecție Mediu și Ecologie (AMPME) susține că, prin această ordonanță, se va legifera practica gropilor ilegale de gunoaie.

În acest moment, în Capitală, activitatea de administrare a deșeurilor este în competența exclusivă Municipiului București, forul deliberativ fiind Consiliul General. De-a lungul timpului, însă, acesta „a refuzat în mod constant să-și asume orice decizie legată de această activitate și să exprime o poziție clară și tranșantă cu privire la strategia concretă pe care o are în vedere în domeniul depozitării deșeurilor provenite de pe aria administrativ-teritorială a Vapitalei”.

Potrivit AMPME, această situație a permis Sectoarelor să-și asume gestionarea deșeurilor și să încheie direct sau prin intermediari contracte cu diverse firme care administrează depozite de deșeuri din jurul Bucureștiului și din județele învecinate, deși există o normativă europeană care spune că gunoiul trebuie depozitat cât mai aproape de zona în care a fost produs și depozitat legal pe platforme autorizate. Astfel, au proliferat și gropile ilegale de deșeuri din jurul Capitalei.

”Un exemplu clar în acest sens este Primăria Sectorului 3 care a găsit ca unică soluție transportarea deșeurile către groapa ilegală de gunoi de la Ulmeni, Călărași. Sub apanajul desfășurării unor activități de sortare/tratare a deșeurilor, se realizează de fapt activități ilegale de depozitare a deșeurilor municipale ce provin din București la Cassano Metal SRL și Utiltrailer SA în locația din apropierea localității Ulmeni, Călărași, care a devenit groapa de gunoi a Bucureștiului, cu consecința poluării sistematice a mediului și a otrăvirii locuitorilor acestei localități”, se arată într-un memoriu AMPME transmis premierului Nicolae Ciucă și ministrului Mediului, Tanczos Barna.

Deșeurile erau îngropate, apoi se turna beton

Asociația pentru Monitorizare Prospecție Mediu și Ecologie (AMPME) susține că, prin exodul deșeurilor către groapa ilegală din Ulmeni, au fost deturnați bani publici, fapte cercetate în două dosare penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

”Se știe că Robert Negoiță se foloseşte de funcționarii publici ai sectorului 3 și de deșeurile provenite de la populația sectorului pentru fraudarea banilor publici și dirijarea acestora către propriul buzunar. Astfel, inclusiv investițiile de zeci de milioane de euro în stația de sortare aflată la 100 metri de casele oamenilor din zona Cățelu au fost de fapt o

fraudă programată care a întors mare parte din bani în buzunarul propriu al edilului Robert Negoiță.

Tot în Sectorul 3, Garda de Mediu a descoperit că pe un teren care aparține Primăriei Sectorului 3, prin Direcția Generala de Salubritate Sector 3, erau îngropate cantități mari de deşeuri menajere. Comisarii care au mers în control au constatat că locul era acoperit cu pământ, peste care se turna beton, fapte pentru care au fost date amenzi și s-a deschis dosar penal”, precizează reprezentanții AMPME.

Cum se ignoră legea

Deși legea spune că atribuirea contractelor de delegare de gestiune a deșeurilor nu se putea face decât în urma unei proceduri de achiziție publică sau concesiune, administrațiile de sector au preferat, contrar legii, să prelungească contractele încheiate deja cu operatorii de colectare si transport, prin acte adiționale.

De altfel, Consiliul Concurenței s-a pronunțat în acest sens, constatând încălcarea legii, și cu toate acestea, autoritățile administrației publice locale nu au încheiat nici până acum un contract de delegare, în condițiile legii, la nivelul tuturor sectoarelor Municipiului București.

De asemenea, susțin reprezentanții AMPME, în niciun sector nu s-a făcut o implementare eficientă a colectării separate pe cel puțin 2 fracții, deși aceasta metodă de colectare are caracter obligatoriu. ”De altfel, aceasta — colectarea separată – este singura măsură viabilă de natură a asigura atingerea țintelor de reciclare și de deviere de la depozitare, și implicit evitarea unor raportări false urmare a aruncării deșeurilor în locuri neautorizate sau a îngropării acestora”, se arată în memoriu.

Efectele dezastruoase ale Ordonanței

Potrivit AMPME, în contextul istoricului de ineficiență pe care îl au Sectoarele în domeniul gestionării deșeurilor, elaborarea unui act normativ prin care se dă competențe exclusive fiecărui sector pe tot lanțul de gestionare a deșeurilor reprezintă o metodă de adâncire a crizei deșeurilor la nivelul Municipiului București și nu o soluție pentru rezolvarea a acesteia, consecințele imediate fiind:

– Creșterea/dezvoltarea numărului gropilor ilegale de pe ternurile virane din București și din jurul Bucureștiului și a județelor învecinate;

– Uzitând de veșnicul motiv al “situației de urgență”, acordarea de contracte prin atribuire directă, fără a se ține cont de dispozițiile legale incidente în materie, la tarife stabilite arbitrar și fără a ține cont de gradul de suportabilitate al populației;

– Creșterea riscului de a se face raportări nereale și consemnarea artificială a atingerii țintelor de reciclare și de deviere de la depozitare, cu consecințe negative semnificative asupra protecției mediului.

Tánczos Barna: ”În Bucureşti lasă de dorit colectarea selectivă”

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, de ce nu au Bucureştiul şi Ilfovul un sistem integrat de gestionare a deşeurilor şi unde ar fi putut să ducă oamenii deşeurile din construcţii?

“Aceste unităţi administrativ teritoriale nu au construit o alternativă, nu au construit infrastructură. Ministerul va veni prin PNRR şi va aloca sute de milioane pentru construirea acelor platforme de depozitare voluntară, dar ele, în anumite oraşe, deja există şi funcţionează. Luăm exemplul Oradea Bucureştiul şi Ilfov nu au pentru că nu au făcut”, a explicat ministrul Mediului.

Întrebat când crede că se va putea face acest lucru, Tánczos Barna a răspuns: “Bucureştiul are astăzi un plan care are valabilitate încă trei ani, dacă nu mă înşel, dar acel plan nu prevede construirea unui depozit. Bucureştiul nu are un depozit construit de Capitală, de Unitatea Adminstrativ Teritorială Bucureşti, nu are o abordare unitară şi primarii de sector cer insistent o abordare unitară la nivelul Bucureştiului. Este şi motivul pentru care am promovat o Ordonanţă de Urgenţă care sper să intre poimâine în şedinţa de Guvern prin care să dăm posibilitatea sectoarelor să gestioneze depozitarea până când Primăria Generală va găsi o soluţie de depozitare pentru că astăzi Primăria Generală nu are alternativă la groapa care este cu foarte multe procese şi sectoarele doresc să rezolve problema”.

El a mai precizat că în Bucureşti lasă de dorit colectarea selectivă.

Sursa articol: psnews.ro